Parte de vorbire: s. m.
Origine: (lat. alter ego, al doilea eu)
1. persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr., germ. atrial)
1. (anat.) referitor la atriu, la una dintre cele două despărțituri superioare ale inimii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. bifora)
1. (în stilul romantic şi gotic; despre o deschidere) cu două uşi sau canaturi despărţite printr-o colonetă, fiecare terminându-se printr-un arc.
2. uter ~ = malformaţie a uterului al cărui col prezintă două orificii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bifurquer)
1. refl. a se despărţi în două ramuri, direcţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. box)
1. compartiment în interiorul unei construcţii, al unui local, al unei încăperi.
2. parte dintr-o sală de tribunal, în care iau loc acuzaţii în cursul proceselor.
3. despărţitură într-un grajd.
4. compartiment la malul unei ape pentru parcarea ambarcaţiilor cu motor.
5. loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapidă a maşinilor.
6. ladă care serveşte la încărcarea-descărcarea animalelor pe o navă.
Parte de vorbire: interj.
Origine: (it. ciao)
1. (fam.) termen de salut prietenos folosit la momentul întâlnirii sau despărțirii; bună (ziua), salut, la revedere.