Rezultate secundare (Destinatar):
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. destinataire)
1. persoană căreia îi este destinat un lucru.
2. persoană căreia i se adresează o scrisoare, o telegramă, un colet etc.; (înv.) adresant.
Parte de vorbire: s.m.f. (înv.)
Origine: (germ. Adressant)
1. persoană căreia îi este adresată o scrisoare sau un colet și al cărei nume se află indicat pe adresă; destinatar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. allocutore)
1. cel căruia i se adresează o comunicare; destinatar, interlocutor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. kartieren)
1. a repartiza corespondenţa poştală pe destinatari.
2. a grupa vagoanele pe diferite linii de descărcare.
3. a adăuga pe o hartă, pe un plan, noi detalii ale terenului.
4. a identifica pe teren şi a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol.
5. a identifica şi delimita rezervaţiile dintr-un arboret.
Parte de vorbire: s.
Origine: (de1- + codificare)
1. transformare a semnalelor unui mesaj în vederea identificării şi interpretării acestuia de către destinatar; decodare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démultiplexer)
1. (inform.) a separa informaţiile sau căile de transmitere pentru a le orienta spre mai mulţi destinatari.