devia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dévier, lat. deviare)

1. intr., tr. a (se) abate de la direcţia dată.
2. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greşit.

deviabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (devia + -bil)

1. care poate fi deviat.

deviant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déviant)

1. (despre oameni) care are o conduită de devianţă.

devianţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déviance)

1. tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate.

deviat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (vb. devia)

1. I. care prezintă imperfecțiuni.
2. care și-a schimbat direcția.
3. (fig.) care se îndepărtează de la subiect, de la o concepție; anormal.
4. (prin ext.; fig.) care se abate de la o conduită corectă.
5. II. abatere de la direcția dată sau normală; deviație.

deviaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déviation, lat. deviatio)

1. abatere faţă de o direcţie normală dată.
2. ~ de sept = deformare a septului nazal.
3. (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură şi altă funcţie.
4. ~ sexuală = practicarea relaţiilor erotice între parteneri aparţinând aceluiaşi sex; homosexualitate.
5. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2).
6. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenţa maselor de metal situate la bord.

deviaționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. déviationnisme)

1. atitudine de deviaționist.
2. acțiunea sau atitudinea cuiva care nu urmează sau tinde să se abată de la linia politică sau recomandările unei organizații (partid politic, sindicat etc.) din care face parte; deviere.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abnorm, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” +‎ norma „standard” + -is)

1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobişnuit.
2. (antonime) normal, obişnuit.

anemolită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anémolithe)

1. formaţie (stalactită, stalagmită etc.) deviată prin împingerea laterală a apei, care se evaporă datorită curenţilor de aer din galeriile subterane.

anizoforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anisophorie)

1. tendinţă de deviaţie în sus a axei vizuale a unui ochi.

anopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anopsie)

1. (med.) lipsă a vederii; cecitate, orbire.
2. (med.) fel de strabism cu globul ocular deviat în sus.

compensa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. compenser, lat. compensare)

1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.
2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui şir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.
3. (fiz.) a micşora sau a anula efectul unei acţiuni.
4. a înlătura erorile de deviaţie ale unei busole.
5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-şi) reveni la o stare de echilibru, de funcţionare normală.