Dictionar

dezastru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. désastre)

1. nenorocire de mari proporții, catastrofă, calamitate.
 

dezastruos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désastreux)

1. care constituie un dezastru; catastrofal, groaznic.
2. (var.) dezastros.
 

calamitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calamité, lat. calamitas)

1. dezastru, catastrofă care lovește o colectivitate.
 

cataclism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataclysme, gr. kataklysmos)

1. schimbare violentă, bruscă în natură sub influența unor fenomene interne și de scurtă durată (cutremure, erupții vulcanice etc.).
2. (fig.) răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială; calamitate, dezastru.
 

catastrofal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. katastrophal)

1. care dă naștere unei catastrofe; dezastruos, groaznic; catastrofic.
 

catastrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)

1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice grecești; deznodământ.
2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate.
 

catastrofic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. catastrophique)

1. care provoacă sau poate provoca un dezastru, o catastrofă; catastrofal.
2. care are efecte comparabile cu cele ale unei catastrofe; catastrofal.
3. (fig.) care are efecte foarte grave; foarte dezagreabil.
 

debaclu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. débâcle)

1. rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor.
2. (fig.) prăbușire, dezastru.