Dictionar

dezerta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déserter)

1. a fugi din armată; a fugi la inamic (în timp de război) ca militar.
2. (fig.) a părăsi în mod laș un loc, o funcție, o misiune.
 

defecțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. défection, lat. defectio)

1. dezertare, părăsire a unui partid, a unei cauze etc.
2. deranjament care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat etc.
 

dezerțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désertion)

1. acțiunea de a dezerta și rezultatul ei; dezertare.
2. (despre militari) faptul de a abandona o unitate militară fără permisiune.
3. (fig.) faptul de a abandona un loc, o cauză etc.
 

latron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. latrones)

1. (în Roma antică) denumire dată hoților, sclavilor fugari sau soldaților care dezertau.