Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antithèse, gr. antithesis)
1. opoziţie dialectică între două fenomene, idei, judecăţi.
2. figură de stil care exprimă opoziţia dintre două idei, fenomene, situaţii, personaje etc. puse reciproc în lumină.
3. (fil.; la Hegel) treapta a doua a triadei, opusă tezei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dialectique, lat. dialecticus)
1. adj. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică.
2. care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii.
3. s. f. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului.
4. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr.
5. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societăţii şi gândirii, precum şi metodă de cunoaştere şi de transformare a lumii.
6. procesul mişcării şi al dezvoltării fenomenelor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. dialecticien)
2. cel care, gândind, vorbind sau scriind, aplică procedeele dialecticii.
3. cel care raționează cu artă și metodă.
4. (filosofia antică) persoană care folosește arta discuției în contradictoriu.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. matérialisme, germ. Materialismus)
1. orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului, potrivit căreia lumea este, în esență, materială și cognoscibilă.
2. ~ dialectic = concepție care îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = concepție filozofică având ca obiect societatea, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice; ~ economic = concepție unilaterală, metafizică, despre societate, care absolutizează rolul determinant al factorului economic în dezvoltarea socială; ~ științific-naturalist = concepție exprimând convingerea spontană a naturaliștilor că lumea exterioară este o realitate obiectivă; ~ vulgar = curent care, în esență, reduce întreaga realitate, inclusiv conștiința, la materie.
3. interes exagerat pentru problemele materiale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. synthèse)
1. metodă de cunoaștere constând din recompunerea unui tot din părțile sale componente.
2. reunire.
3. lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc.
4. (mil.) document de raportare a situației și informare a eșalonului superior, la sfârșitul zilei de luptă sau al unei acțiuni.
5. operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli.
6. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori.
7. recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță.
8. ~a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor. b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane.
9. (fil.) unitate dialectică a laturilor contrare.
10. (la Hegel) etapa finală a triadei, fuziunea contrariilor (teza și antiteza).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. théologie, gr., lat. theologia)
1. disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii.
2. ~ dialectică = curent teologic protestant modern care folosește în domeniul cunoașterii religioase metoda dialectică sub forma unui dialog între Dumnezeu și om.