Dictionar

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.
 

agil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agile, lat. agilis)

1. sprinten, vioi; mobil, activ.
2. îndemânatic, dibaci, priceput.
 

artefice

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. artefice)

1. (rar) meșter; meșteșugar, muncitor.
2. artist.
3. (fig.) om dibaci, îndemânatic, iscusit.
 

diplomat 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diplomate)

1. s. m. f. reprezentant oficial al unui stat în relațiile cu statele străine.
2. adj. care știe să profite de anumite situații pentru a-și realiza scopul.
3. (fam.; peior.) abil, dibaci, șiret, viclean.
4. (despre serviete, valize) de tipul celor purtate, la origine, de diplomați.
5. s. n. prăjitură alcătuită din puding și garnisită cu frișcă și fructe.
 

diplomație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diplomatie)

1. activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi peste graniță, în vederea realizării obiectivelor politicii sale externe; diplomatică (II, 2).
2. carieră, funcție de diplomat.
3. totalitatea diplomaților.
4. abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări etc.).