Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dictionnaire, lat. dictionarium)
1. lucrare lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi sau ale unui sector al acesteia, aranjate în aceeaşi limbă sau într-o limbă străină.
2. listă alfabetică de termeni, cu explicaţiile necesare, aparţinând unei anumite ştiinţe, arte etc.
3. (inform.) listă a unui fişier conţinând în ordine indicaţii despre componentele acestuia; listă conţinând cuvinte-cheie şi interpretarea lor.
Parte de vorbire: s.m.f. (învechit)
Origine: (dicționar + -ist, cf. fr. dictionnariste)
1. autor de dicționar; lexicograf.
Parte de vorbire: s.
Origine: (mini1- + dicţionar)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. encyclopédie)
1. tip de lucrare lexicografică de mare întindere, care cuprinde cunoștințe amănunțite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile.
2. (fig.) operă importantă care cuprinde cunoștințele de bază dintr-un anumit domeniu.
3. ansamblul cunoștințelor omenești organizate metodic.
4. numele unui celebru dicționar publicat între 1751 și 1772 de către învățații francezi Diderot și D’Alembert.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. explicatif)
1. care are rolul de a explica.
2. notă ~ă = explicaţie a unui cuvânt, a unei chestiuni în legătură cu un text.
3. dicţionar ~ = dicţionar în care sunt explicate sensurile şi întrebuinţările cuvintelor.
4. propoziţie relativă ~ă = propoziţie apozitivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. lettrine)
1. iniţială (ornamentală) de înălţimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf.
2. literele majuscule (o silabă) imprimate la dicţionare pe fiecare pagină deasupra coloanelor, spre a uşura căutarea cuvântului dorit; colontitlu.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. lexique, cf. gr. lexikon - vocabular)
1. dicţionar.
2. totalitatea cuvintelor dintr-o limbă; vocabular.
3. totalitatea cuvintelor specifice unui scriitor, unei regiuni, unei epoci.
4. (expr.) ~ principal (sau fundamental) = fond principal de cuvinte într-o limbă.
5. (informatică) lista completă a cuvintelor folosite într-un limbaj simbolic.
Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. lexic/o/-, -lexie, cf. gr. lexis „cuvânt, lexicon, dicţionar”)
1. „cuvânt; lexic, dicţionar”.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. lexicographe)
1. specialist în lexicografie, disciplină lingvistică care stabilește metodele și principiile de elaborare a dicționarelor.
2. autor de dicționare.