Dictionar

dicționar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dictionnaire, lat. dictionarium)

1. lucrare lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi sau ale unui sector al acesteia, aranjate în aceeași limbă sau într-o limbă străină.
2. listă alfabetică de termeni, cu explicațiile necesare, aparținând unei anumite științe, arte etc.
3. (inform.) listă a unui fișier conținând în ordine indicații despre componentele acestuia; listă conținând cuvinte-cheie și interpretarea lor.
 

dicționarist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (învechit)  
Etimologie: (dicționar + -ist, cf. fr. dictionnariste)

1. autor de dicționar; lexicograf.
 

minidicționar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (mini1- + dicţionar)

1. dicționar de buzunar.
 

enciclopedie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. encyclopédie)

1. tip de lucrare lexicografică de mare întindere, care cuprinde cunoștințe amănunțite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile.
2. (fig.) operă importantă care cuprinde cunoștințele de bază dintr-un anumit domeniu.
3. ansamblul cunoștințelor omenești organizate metodic.
4. numele unui celebru dicționar publicat între 1751 și 1772 de către învățații francezi Diderot și D’Alembert.
 

explicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. explicatif)

1. care are rolul de a explica.
2. notă ~ă = explicație a unui cuvânt, a unei chestiuni în legătură cu un text.
3. dicționar ~ = dicționar în care sunt explicate sensurile și întrebuințările cuvintelor.
4. propoziție relativă ~ă = propoziție apozitivă.
 

letrină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lettrine)

1. inițială (ornamentală) de înălțimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf.
2. literele majuscule (o silabă) imprimate la dicționare pe fiecare pagină deasupra coloanelor, spre a ușura căutarea cuvântului dorit; colontitlu.
 

lexic

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. lexique, cf. gr. lexikon - vocabular)

1. dicționar.
2. totalitatea cuvintelor dintr-o limbă; vocabular.
3. totalitatea cuvintelor specifice unui scriitor, unei regiuni, unei epoci.
4. (expr.) ~ principal (sau fundamental) = fond principal de cuvinte într-o limbă.
5. (informatică) lista completă a cuvintelor folosite într-un limbaj simbolic.
 

LEXIC(O)-, -lexie

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. lexic/o/-, -lexie, cf. gr. lexis „cuvânt, lexicon, dicţionar”)

1. „cuvânt; lexic, dicționar”.
 

lexicograf, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. lexicographe)

1. specialist în lexicografie, disciplină lingvistică care stabilește metodele și principiile de elaborare a dicționarelor.
2. autor de dicționare.