Dictionar

adicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addiction)

1. dependență față de un drog, cu tendința creșterii progresive a dozelor.
 

contradicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contradiction, lat. contradictio)

1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora.
2. (log.) raport de ~ = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziție, în dezacord (cu). 2. nepotrivire între idei sau fapte.
 

interdicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interdiction, lat. interdictio)

1. interzicere (prin lege).
2. tabu.
3. interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție.
4. stare a unei asemenea persoane.
 

jurisdicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jurisdiction, lat. iurisdictio)

1. competență a unui judecător, a unei instanțe de a judeca; (p. ext.) teritoriul unde se exercită.
2. totalitatea instanțelor de judecată având competența de a soluționa cauzele de aceeași categorie.
3. organ de ~ = organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești.
 

maledicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. malédiction, lat. maledictio)

1. blestem; nenorocire, fatalitate.
 

noncontradicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. non-contradiction)

1. principiu fundamental al gândirii, potrivit căruia nu se poate afirma și nega, în același timp, același predicat despre un subiect.
 

amfibolie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphibolie)

1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
 

antagonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antagonique)

1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acționează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziție, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
6. (antonime) amical, aliat.
 

antagonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antagonisme)

1. contradicție antagonistă; rivalitate.
2. (fiziol.) opoziție funcțională între două sisteme, organe sau substanțe.
3. simbioză avantajoasă numai unuia dintre simbionți.
 

antilogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antilogie)

1. contradicție între două idei.
 

antinomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antinomique)

1. referitor la antinomie.
2. care creează o antinomie, o opoziție, uneori o contradicție.
3. (antonim) concordant.
 

antinomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antinomie, lat. antinomia)

1. contradicție categorică între două legi, teze sau principii ce se exclud reciproc.