Dictionar

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

acrodont, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acrodonte)

1. (despre reptile) cu dinții sudați pe marginea superioară a maxilarelor.
 

angrena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. engrener)

1. vb. tr. a face ca dinții unei roți să intre între cei ai altei roți spre a-i transmite o mișcare.
2. tr., refl. a antrena, a fi antrenat într-o acțiune.
 

anizodont, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anisodont)

1. (zool.) care are dinții inegali; heterodont.
 

dantura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (dantură)

1. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale.
 

dentiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dentition, lat. dentitio)

1. formare și apariție a dinților.
2. totalitatea dinților mamiferelor.
3. modul în care sunt așezați dinții în gură; dantură (1).