direcție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. direction, lat. directio)

1. orientare în spațiu a unui obiect, a unei mișcări față de un punct de referință: sens de desfășurare a unei acțiuni.
2. (mat.) proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată.
3. (organ de) conducere a unei instituții, întreprinderi etc.
4. ~ de scenă = regie.
5. funcție de director; biroul directorului.
6. subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumită ramură de activitate.
7. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijează un vehicul.
8. parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal.

codirecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. codirection)

1. direcție (a unei instituții, întreprinderi etc.) exercitată de mai multe persoane cu același grad.

servodirecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. servodirection)

1. dispozitiv de manevră a direcției pe autovehicule, care micșorează efortul conducătorului.

abajur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

advectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. advektiv)

1. referitor la advecție; prin advecție (mișcare de aer cu direcție orizontală).

anizotrop, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anisotrope)

1. (fizică) care prezintă anizotropie; care are proprietăți diferite în funcție de direcție; eolotrop.
2. (antonim) izotrop.

antimetateză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antimétathèse, cf. gr. antimetathesis)

1. figură de retorică care constă în repetarea acelorași cuvinte, dar într-o direcție opusă (ex. nu trăiesc pentru a mânca, dar mănânc pentru a trăi).
2. antimetabolă, antimetalepsă.

aplomb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aplomb)

1. îndrăzneală, siguranță în felul de a se comporta, de a vorbi.
2. direcție verticală, verticalitate.
3. poziție și direcție a picioarelor unui animal în raport cu pământul și cu planul median al corpului.