Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. discipulus, după fr. disciple)
2. adept şi continuator al unei doctrine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. condisciple, lat. condiscipulus)
1. coleg de studiu, de învăţătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acousmatique)
1. (fil.) nume dat discipolilor lui Pitagora.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ashram)
1. ermitaj, locul de retragere colectivă unde discipolii se adună în jurul unui guru pentru a primi învățătura sa.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. élève)
1. copil sau tânăr care primește educație, învaţă într-o şcoală sau care urmează o formă de învăţământ mediu sau elementar.
2. discipol, adept, urmaş, învăţăcel al unui maestru, al unei şcoli literare, doctrine etc.
3. (antonime) cunoscător, expert.
Parte de vorbire: I. s.m., II. s. propriu
Origine: (fr. esculape, cf. lat. Aesculapius „zeul medicinei”)
1. I. (fam.) persoană care practică medicina; medic.
3. discipolul lui ~ = doctor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. freudisme)
1. ansamblul teoriilor și al practicilor psihanalitice ale lui Sigmund Freud și ale discipolilor lui, în special mecanismul de refulare psihologică, centralitatea dorinței sexuale în dezvoltarea personalității și eficacitatea „curei de vorbire” sau a tehnicii psihanalitice; psihanaliză.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. hégélien)
1. I. referitor la hegelianism, filosofia lui Hegel și a discipolilor săi.
2. care decurge din gândirea lui Hegel.
3. care aparține filozofiei lui Hegel.
4. II. adept al hegelianismului (al filozofiei lui Hegel).
5. cel care aderă la gândirea lui Hegel.