Dictionar

disculpa

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. disculper)

1. a (se) dezvinovăți, a (se) justifica.
2. (refl.) a se dezvinovăți, a se scoate din culpă.
3. tr. a recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză).
4. a demonstra că cineva este inculpat pe nedrept.
5. (var.) (înv.) a (se) desculpa.
 

disculpă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. discolpa)

1. împrejurare, argument invocat pentru dezvinovățire; lipsă de vină; nevinovăție.
 

disculpabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. disculpable)

1. care poate fi disculpat; scuzabil.
 

disculpare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. disculpa)

1. acțiunea de a (se) disculpa, de a (se) scoate din culpă; dezvinovățire.
2. scoatere din cauză a unui acuzat după ce s-a dovedit nevinovăția acestuia.
3. (var.) (înv.) desculpare.
 

disculpat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. disculpa)

1. care și-a dovedit (și căruia i s-a recunoscut) nevinovăția; dezvinovățit, (înv.) dezvinuit.
2. (despre un acuzat) care a fost scos din cauză după ce i s-a dovedit nevinovăția.
3. (var.) (înv.) desculpat.
 

acuzație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
3. (var.) (înv.) acuzațiune.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
 

disculpabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. disculpable)

1. care poate fi disculpat; scuzabil.
 

disculpare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. disculpa)

1. acțiunea de a (se) disculpa, de a (se) scoate din culpă; dezvinovățire.
2. scoatere din cauză a unui acuzat după ce s-a dovedit nevinovăția acestuia.
3. (var.) (înv.) desculpare.