Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. disert, lat. disertus)
1. care vorbeşte cu uşurinţă şi elegant.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. disserter, lat. dissertare)
1. a ţine o disertaţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dissertation, lat. dissertatio)
1. expunere asupra unei probleme, tratată în mod ştiinţific.
2. lucrare prezentată de cineva în vederea obţinerii unui grad ştiinţific.
3. lucrare de ~ = lucrare științifică susținută public pentru obținerea unui grad științific (de master); teză.
4. var. dizertație.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după rus. автореферат)
1. expunere succintă făcută de autor asupra unei lucrări proprii.
2. rezumat, întocmit de autor, al principalelor rezultate ale lucrării de disertație pentru gradul de doctor sau candidat în știință.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diatribe, lat. diatriba)
1. (ant.) gen literar promovat de filozofii cinici, care îşi popularizau învăţăturile moral-filozofice dialogând cu un adversar imaginar, într-un stil familiar, presărat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte.
2. disertaţie critică. (p. ext.) scriere, cuvântare vehementă; pamflet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discours, lat. discursus)
1. expunere oratorică în faţa unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare.
2. expresie verbală a gândirii; cuvântare.
3. disertaţie, tratare a unui subiect de natură ştiinţifică sau literară; expozeu, tratat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. disserter, lat. dissertare)
1. a ţine o disertaţie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. excursus)
1. abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune.
2. disertaţie sub formă de digresiune, cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic).