distincție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distinction, lat. distinctio)

1. deosebire, diferență.
2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută.
3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva.

indistincție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indistinction)

1. starea a ceea ce este indistinct; neclaritate.
2. lipsă de distincție; vulgaritate.

civic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. civique, lat. civicus)

1. care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc.
2. care privește cetățenii în relațiile lor cu societatea organizată în stat.
3. care caracterizează, califică un bun cetățean (ex. simț civic).
4. în legătură cu cetățeanul și rolul său politic.
5. (Roma Antică) coroană ~ă = distincție acordată celui care a salvat viața unui cetățean roman.
6. educație ~ă = educație menită să pregătească elevii pentru responsabilitățile lor viitoare de cetățeni.
7. (fig.) patriotic.

decorație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décoration, lat. decoratio)

1. distincție conferită cuiva pentru o faptă eroică, pentru merite deosebite etc.; medalie, insignă.
2. arta și tehnica executării decorurilor.
3. ornamentație.
4. totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumusețarea unui obiect.

diorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Diorismus)

1. (fil.) diviziune, distincție.
2. (mat.) formulare a condițiilor necesare rezolvării unei probleme.

discriminare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (discrimina)

1. separare, deosebire, distincție netă între mai multe elemente.
2. diferențiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populației unei țări, pentru o organizație sau pentru unele țări față de altele.

discriminație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. discrimination, lat. discriminatio)

1. acțiunea de a discrimina și rezultatul ei; discriminare.
2. deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc.
3. tratarea nedreptă sau prejudiciabilă a diferitelor categorii de persoane, pe motive de etnie, vârstă, sex sau dizabilitate.
4. practica vânzării aceluiași produs, în același timp, la prețuri diferite după diverse criterii (cumpărător, loc, utilizare).
5. (lege) ~ pozitivă = politică, văzută ca un exemplu de corectitudine, care atribuie un avantaj social unei categorii care nu este statistic egală într-un anumit domeniu.
6. (legislația muncii) ~ legală = preferință permisă pentru un anumit loc de muncă, în funcție de naționalitate, vârstă sau sex.
7. (var.) (înv.) discriminațiune.

distinge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. distinguer, lat. distinguere)

1. tr. a deosebi un lucru de altul.
2. a vedea lămurit, a desluși, a observa.
3. a acorda cuiva o distincție, un premiu.
4. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția.