Dictionar

distinct, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. distinct, lat. distinctus)

1. deosebit, diferit de altceva.
2. (fig.) clar, deslușit, evident.
 

distinctibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. distinguible)

1. care poate fi distins, identificat, recunoscut.
2. (antonim) indistinctibil.
 

distincție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distinction, lat. distinctio)

1. deosebire, diferență.
2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută.
3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva.
 

distinctiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. distinctif)

1. care distinge; caracteristic.
 

evident; vădit; frapant; manifest; distinct

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT manifestus; argutus; distinctus
2. FR distinct; franc; franche; flagrant; évident; manifeste
3. EN distinct; marked; manifest; evident; apparent
4. DE deutlich; ersichtlich; augenfällig; offenkundig; offenbar; evident
5. RU явственный; явный; отчетливый; четкий; видимый
6. HU nyilvánvaló; kétségtelen; feltűnő, találó, frappáns; különböző, megkülönböztető
 

neevident; nedistinct

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT obscurus; indistinctus
2. FR pas clair
3. EN vague; hazy
4. DE unklar
5. RU неясный
6. HU nem nyilvánvaló; nem megkülönböztethető
 

alomorf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allomorphe)

1. fiecare dintre formele distincte ale aceleiași substanțe.
2. variantă a unui morfem în funcție de context.
 

alopatric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allopatrique)

1. (despre specii, populații) cu areal distinct.
 

arhitectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. architecture, lat. architectura)

1. știința și arta de a proiecta și construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli.
2. stilul, caracterul distinctiv al unei construcții, al unei epoci.
3. (fig.) structură, alcătuire internă a ceva; constituție (I, 2).
 

armoarii

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. armoiries)

1. ansamblu de semne heraldice alcătuite din semne colorate, distinctive și simbolice, atribuite familiilor nobiliare, corporațiilor etc. și mai rar la indivizi; blazon.
 

atenție

Parte de vorbire:  s., interj.  
Etimologie: (fr. attention, lat. attentio)

1. s. f. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție.
2. interes, preocupare, grijă.
3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate.
4. a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor.
5. dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii.
6. interj. fii atent! bagă de seamă!
 

atribut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attribut, lat. attributum)

1. însușire esențială proprie unei ființe, unui fenomen, lucru etc.
2. semn distinctiv, simbol al unei funcții, al unui personaj alegoric.
3. parte secundară a propoziției care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.
4. (inform.) informație care însoțește o categorie sintactică.