Dictionar

distrugător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. destructeur, lat. destructor, /II/ engl. destroyer)

1. adj. care distruge, nimicitor; distructiv.
2. s. n. navă militară rapidă, înarmată cu tunuri, rachete și torpile, destinată lovirii torpiloarelor și submarinelor, precum și pentru protecția navelor mari, a convoaielor; contratorpilor.
 

contratorpilor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. contre-torpilleur)

1. (marină) navă militară rapidă, cu capabilități antiaeriene, antisubmarin și anti-navă, destinată lovirii torpiloarelor și submarinelor inamice, precum și pentru escortarea navelor mari sau care nu se pot apăra; distrugător.
 

destructor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. destructeur, lat. destructor)

1. (cel) care distruge; distrugător.
2. (înv.) destructoriu.
 

devastator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dévastateur, lat. devastator)

1. care produce devastare; a cărui natură, tendință este de a devasta; distrugător, pustiitor.
2. (fig.) care aduce dezordine, distrugere în interiorul cuiva.
 

dinamitard, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dynamitard)

1. de natura dinamitei.
2. care dinamitează, care depune o încărcătură de dinamită.
3. (fig.) distrugător, anarhist.
 

distructiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. destructif)

1. care are proprietatea sau puterea de a distruge; distrugător, nimicitor.
2. (var.) destructiv.
3. (anton.) constructiv.
 

nociv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nocif, lat. nocivus)

1. vătămător, dăunător (pentru sănătate), distrugător.