Dictionar

Rezultate principale (Doctor,):

Doctor

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

1. titlu ştiinţific conferit doctoranzilor în urma susţinerii examenelor şi a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu.

2. ~ docent = titlu ştiinţific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activităţi ştiinţifice îndelungate şi valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, din ţară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei şi umanităţii.

3. medic.

4. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru.


Rezultate secundare (Doctor,):

Doctoral, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. doctoral)

1. de doctor.

2. (despre atitudini, ton) afectat, pedant, încrezut, solemn.


Doctorand, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Doktorand)

1. cel care îşi pregăteşte doctoratul.


Doctorantură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. doktorantura)

1. formă de pregătire avansată a oamenilor de știință, în înstituțiile de învățământ sau de cercetări științifice, pentru gradul de doctor în științe.

2. stagiu de calificare științifică superioară pentru obținerea titlului de doctor; doctorat.


Doctorat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. doctorat)

1. formă de studii suprauniversitare constând dintr-o serie de cursuri, examene şi o teză, organizate pe lângă instituţiile de învăţământ superior şi care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate; doctorantură.

2. teză de ~ = teză care atestă stagiul de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor.


Doctoreasă

Parte de vorbire: s.f. (pop. și fam.)
Origine: (doctor + -easă)

1. femeie care practică medicina, doctoriță; soție de doctor.

2. femeie care vindecă bolile cu mijloace empirice.

3. (var.) doftoreasă, (pop.) doftoroaie.


Doctoriţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (doctor + -iţă)

1. femeie cu studii superioare de specialitate, care profesează medicina; femeie cu doctorat în medicină.

2. profesionistă din domeniul sănătății responsabilă cu vindecarea și tratarea bolilor, patologiilor, leziunilor.

3. (rar) soție a doctorului.


Aspirant, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., rus. aspirant)

1. cel care tinde, năzuieşte la ceva.

2. doctorand.

3. (în unele ţări) primul grad de ofiţer în marina militară; tânăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obţinerea gradului de ofiţer stagiar.

4. arbore de cea mai bună calitate, selecţionat dintre candidaţii (2) unui arboret.


Autoreferat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după rus. автореферат)

1. expunere succintă făcută de autor asupra unei lucrări proprii.

2. rezumat, întocmit de autor, al principalelor rezultate ale lucrării de disertație pentru gradul de doctor sau candidat în știință.


Badijona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. badigeonner)

1. a unge cu o doctorie un organ sau o parte a corpului.

2. a unge trunchiul unui pom cu o soluţie specială împotriva insectelor.

3. a acoperi o şosea asfaltată cu un strat de produs bituminos.


Consultant, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. consultant, rus. konsultant)

1. specialist al unei instituţii etc. care consultaţii.

2. profesor universitar pensionat care ţine cursuri (facultative), are ore de consultaţie şi conduce doctoranzi.

3. specialist în consultanţă.

4. fost sportiv invitat comenteze un meci sau știri sportive.


Consultaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consultation, lat. consultatio)

1. îndrumare, explicaţie dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuţie; aviz, lămurire, indicaţie.

2. îndrumare dată elevilor, studenţilor sau doctoranzilor de către un profesor.

3. examinare a unui pacient de către medic.

4. metodă de ridicare a nivelului profesional şi ideologic prin discuţii organizate, lămuriri etc.


Doctor

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

1. titlu ştiinţific conferit doctoranzilor în urma susţinerii examenelor şi a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu.

2. ~ docent = titlu ştiinţific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activităţi ştiinţifice îndelungate şi valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, din ţară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei şi umanităţii.

3. medic.

4. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru.