Dictionar

lecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Lektion, lat. lectio)

1. formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline.
2. a da (sau a lua) ~ ții = a (se) medita în particular.
3. temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi.
4. (fig.) învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.).
5. dojană, mustrare.
 

monițiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monition, it. monizione, lat. monitio)

1. avertisment dat cuiva de un reprezentant al bisericii catolice pentru o greșeală pe cale de a fi înfăptuită.
2. dojană, observație făcută cuiva.
 

morală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. morale)

1. ansamblul ideilor, concepțiilor, convingerilor privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate.
2. etică.
3. parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare dintr-o scriere literară.
4. (fam.) mustrare, dojană.
 

predică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. predica)

1. cuvântare rostită de preot în biserică, axată pe un text biblic și cuprinzând învățături.
2. (peior.) expunere cu conținut moralizator; dojană.
 

reprimandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. réprimande, it. reprimenda)

1. dojană, mustrare severă; aducere la ordine.
 

scărpinătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scărpina + -ătură)

1. frecare cu unghiile, cu degetele, cu ghearele, cu labele etc., ori cu un obiect tare în locul unde simte o senzație de mâncărime, pentru a înlătura această senzație; scărpinare, scărpinat.
2. (prin ext.) senzație de mâncărime; scărpinat.
3. (concret.) rană provocată prin scărpinat.
4. (Muntenia; fig.) bătaie (dată cuiva).
5. (Muntenia; cu sens atenuat) dojană aspră (făcută cuiva).