Dictionar

dojenic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (dojană + -ic)

1. care mustră; dojenitor, mustrător.
 

dojenicios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (dojeni + -icios)

1. care dojenește; dojenitor.
 

dojenire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. dojeni)

1. acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare.
2. prevenire.
3. (înv.) sfătuire.
4. (var.) (înv.) dojănire, (înv.) doșenire.
 

dojenitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dojeni + -tor)

1. care dojenește, care ceartă; care exprimă un reproș, o stare de nemulțumire; mustrător.
 

admonesta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. admonester)

1. a mustra cu severitate, a dojeni.
 

apostrofa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. apostropher)

1. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica.
 

moralizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. moraliza)

1. împărtășire a unor învățături morale; (înv.) moralisire, moralizație.
2. îndrumare spre o comportare conformă cu principiile moralei; (înv.) moralizație.
3. dojenire.
 

dojenire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. dojeni)

1. acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare.
2. prevenire.
3. (înv.) sfătuire.
4. (var.) (înv.) dojănire, (înv.) doșenire.
 

tolocăni

Parte de vorbire:  vb. (reg.)  
Etimologie: (nec.)

1. tr. a cicăli, a dojeni pe cineva; a certa.
2. intr. a vorbi mult și fără rost; a trăncăni, a flecări.
3. a ciocăni; (prin ext.) a face mult zgomot.
4. (var.) (reg.) a tolăcăni, a toloconi, a tologăni, a torocăni.
 

tologăni

Parte de vorbire:  vb. (reg.)  
Etimologie: (nec.)

1. tr. a cicăli, a dojeni pe cineva.
2. intr. a trăncăni, a flecări.