Dictionar

dojenitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dojeni + -tor)

1. care dojenește, care ceartă; care exprimă un reproș, o stare de nemulțumire; mustrător.
 

dojenicios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (dojeni + -icios)

1. care dojenește; dojenitor.
 

dojenic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (dojană + -ic)

1. care mustră; dojenitor, mustrător.
 

mustrător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (mustra + -ător)

1. care mustră; care exprimă o mustrare; plin de reproșuri; dojenitor.
2. (var.) (înv.) mustrătoriu.