Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. domicilium, fr. domicile)
1. loc, casă unde cineva locuieşte în mod stabil.
2. (astrol.) tron1(3) nocturn al unei planete.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (pseudo- + domiciliu)
1. fals domiciliu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. consigne)
1. totalitatea îndatoririlor specifice personalului unei gărzi militare; (p. ext.) ordin, dispoziţie.
2. interzicere temporară a ieşirii militarilor din cazarmă (navă, domiciliu).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. domicilier)
1. a locui, a-şi avea domiciliul undeva.
2. a indica, a preciza localitatea unde trebuie plătit la scadenţă un efect de comerţ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. domiciliaire)
2. care se face la domiciliul cuiva.
3. (prin ext.) care privește locul de reședință.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. factage)
1. distribuire la domiciliul destinatarului a trimiterilor poştale.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. fournisseur)
1. unitate, persoană care furnizează, aprovizionează ceva.
2. cel care oferă un serviciu, o marfă sau mijloace de subzistență.
3. (prin ext.) persoană care livrează la domiciliu.