dominație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. domination, lat. dominatio)

1. dominare, stăpânire; autoritate.

predominație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prédomination)

1. condiția sau starea de a fi predominant; ascendență, dominație, preeminență, preponderență.
2. (var.) predominațiune.

antiimperialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anti-impérialisme)

1. mișcare socială împotriva politicii imperialiste de forță și dictat, a tuturor formelor de exploatare și dominație a popoarelor.

bancocrat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. bancocrate)

1. adept al bancocrației.
2. susținător al dominației exercitate asupra vieții publice de către bănci.
3. bancher puternic; capitalist care se bazează pe bănci.

clericalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cléricalisme)

1. curent politic care consideră legitimă extinderea influenței și dominației bisericii asupra vieții sociale, politice și culturale.

colonialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. colonialisme)

1. politică de subjugare și exploatare a coloniilor.
2. doctrină care vizează legitimarea ocupației, dominației politice și exploatării economice a teritoriilor de către anumite state.
3. (antonim) anticolonialism.

echilibru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équilibre, lat. aequilibrium)

1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare sau de repaus.
2. (biol.) însușire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreînnoi.
3. ~ ecologic = stare a unui mediu natural în care compoziția faunei și a florei rămâne aproape constantă.
4. proporție, raport just între lucruri opuse.
5. ~ de forțe = situație în care mai multe puteri, de tărie aproximativ egală, se echilibrează ca influență și dominație în lume; ~ bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile.
6. (psih.) senzație de ~ = senzație care reflectă poziția și mișcările corpului în spațiu.
7. (fig.) stare de liniște, de armonie, de stabilitate sufletească.

emancipa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. émanciper, lat. emancipare)

1. tr. a da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune de averea sa.
2. (ant.) a elibera un fiu din puterea părintelui sau un sclav de stăpânul său.
3. (fig.) a da libertatea, a elibera de sub o dominație, de sub puterea cuiva.
4. refl. a-și câștiga, a-și dobândi libertatea, independența.
5. a-și lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu vârsta sa, a avea purtări libertine.