dominat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. dominatus)

1. regim monarhic totalitar al Imperiului Roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul Bizantin.

dominație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. domination, lat. dominatio)

1. dominare, stăpânire; autoritate.

dominator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dominateur, lat. dominator)

1. care iubește să domine; care dezvăluie un caracter autoritar și care caută să-i domine pe ceilalți; dominant.

antiimperialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anti-impérialisme)

1. mișcare socială împotriva politicii imperialiste de forță și dictat, a tuturor formelor de exploatare și dominație a popoarelor.

atacabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attaquable)

1. care poate fi atacat.
2. care poate fi dominat; care are un punct slab; vulnerabil.
3. la care se poate face opoziție; cu valoare intelectuală și morală discutabilă.
4. care poate fi atacat în justiție.
5. (antonim) inatacabil.

bancocrat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. bancocrate)

1. adept al bancocrației.
2. susținător al dominației exercitate asupra vieții publice de către bănci.
3. bancher puternic; capitalist care se bazează pe bănci.

byronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. byronisme)

1. imitație a poeziei lui Byron, caracterizată printr-o atitudine de revoltă individuală și anarhică, impetuoasă, dominată de pasiuni tumultuoase, dar sinceră și cinstită.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

clericalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cléricalisme)

1. curent politic care consideră legitimă extinderea influenței și dominației bisericii asupra vieții sociale, politice și culturale.