Dictionar

dovedibil, -ă

Parte de vorbire:  adj. (rar)  
Etimologie: (dovedi + -bil)

1. care poate fi dovedit, demonstrat.
 

acuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăți; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
 

apagogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.
2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.
3. demonstrație ~ă = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.
 

argumentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argumentation, lat. argumentatio)

1. totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.
 

atesta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. attester, lat. attestari)

1. a dovedi, a confirma.
2. a exista, a figura într-un text.
3. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate.
 

delăsa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. délaisser)

1. refl. a dovedi nepăsare, a părăsi o muncă începută.
 

demonstra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. demonstrare, după fr. démontrer, /II/ rus. demonstrirovati)

1. tr. a arăta în mod convingător, pe cale de raționament sau prin exemple concrete, (ne)adevărul unei afirmații.
2. a dovedi, prin calcule și raționamente, adevărul exprimat într-o teoremă, într-un enunț.
3. intr. a lua parte la o demonstrație; a manifesta, a arăta ceva prin semne exterioare.