Rezultate secundare (Doxă,):
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (din paradox, cf. fr. paradoxer)
1. a recurge la paradox; a crea un paradox.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allotriosmie)
1. (med.) senzație olfactivă paradoxală manifestată prin percepția unui alt miros decât cel al substanței supuse mirosului; tulburare a olfacției constând în senzații paradoxale; daltonism olfactiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conceptisme)
1. şcoală literară spaniolă din sec. XVII caracterizată prin elaborarea excesivă a expresiei, erudiţie, prin abuz de metafore noi şi paradoxale şi prin cultivarea efectelor surprinzătoare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. diocèse)
1. (Imperiul Roman) circumscripție administrativă, reprezentând o subdiviziune a unei prefecturi, condusă de un vicar.
2. (religie) circumscripție ecleziastică plasată sub jurisdicția unui episcop rezidențial sau a unui arhiepiscop; eparhie ortodoxă; dioceză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hétérodoxie)
1. concepţie care se abate de la doctrina oficială (ortodoxă) a bisericii; credinţă contrară unei dogme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarkhos)
1. titlu dat unor înalți demnitari din Imperiul Roman de Răsărit care guvernau provinciile din Italia, Africa etc. în locul împăratului de la Constantinopol.
2. căpetenie a unei biserici ortodoxe autonome.
3. organ bisericesc de inspecție pentru mănăstirile care aparțin de o eparhie ortodoxă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: („Gândirea“ + -ist)
1. I. referitor la gândirism, curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decenii ale secolului XX.
2. care aparține sau este specific gândirismului.
3. II. adept al gândirismului.