Dictionar

Rezultate principale (Drept,):

Drept

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. directus, fr. droit)

1. art. picior drept.

2. știință care studiază regulile și legile conviețuirii în societate.

3. totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat.

4. corp de legi.

5. știință (sau disciplină) care studiază dreptul.

6. ~ penal = ramură a dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv.

7. ~ civil = ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) dintr-un stat.

8. ~ constituțional = totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile privitoare la orânduirea social-economică și de stat; ramură a dreptului care studiază drepturile și datoriile cetățenilor decurgând din constituție.

9. ~ internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state.

10. ~ natural = drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină.

11. ~ comercial = ansamblu de reguli, de instituții și de practici aplicabile actelor de comerț, comercianților și societăților comerciale.

12. ~ administrativ = ansamblu de norme care reglementează organizarea și activitatea administrației.

13. ~ul muncii = totalitatea regulilor aplicabile raporturilor individuale sau colective ale salariaților.

14. (înv; și drit) putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane (unei instituții, unui popor) de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.

15. (înv. și reg.) dreptate.


Rezultate secundare (Drept,):

Drept 1

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. directus)

1. care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); neted, orizontal, plan.

2. care este potrivit (conform) cu anumite reguli sau cu anumite cerințe si: bun, corect, riguros; (pex) care nu favorizează pe cineva sau ceva; imparțial, obiectiv.

3. cuvenit.

4. fem. (reg) virgină.

5. împărțit echitabil.

6. unghi ~ = unghi format de două drepte perpendiculare una pe cealaltă.

7. veritabil.

8. (d. construcții, obiecte etc.) care se află în partea sau în direcția mâinii drepte a unei persoane orientate cu fața în aceeași direcție cu obiectul.

9. (d. cursuri de apă sau d. malurile lor) care se află pe partea sau în direcția mâinii drepte a unei persoane așezate cu fața în direcția cursului unei ape.

10. (d. părți ale îmbrăcămintei) care corespunde părții drepte a corpului.

11. (fig; d. privire) care este fără ascunzișuri; deschis, direct.

12. (pop; d. oameni) care este legat de cineva printr-un grad apropiat de rudenie (în linie ascendentă sau descendentă).

13. (d. drumuri, căi, etc.) care reprezintă cea mai mică distanță între două puncte, fără ocolișuri; (pop) oblu.

14. (d. haine) care are o croială simplă.

15. (d. lucruri, ființe, părți ale lor etc.) care are o poziție verticală (față de un punct de reper).

16. (d. oameni) care trăiește și acționează conform dreptății, adevărului, omeniei si: cinstit, integru.

17. (d. obiecte cu formă alungită) care nu prezintă curburi sau cotituri; (pop) oblu, regulat.

18. (d. organe sau părți ale corpului) așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima.

19. (d. părți ale corpului la om sau la animale) care are o formă (sau este într-o poziție) corectă, normală, fără defecte.

20. (d. sentimente, manifestări ale oamenilor) care reflectă sinceritate.

21. (d. simptome, boli etc.) care apare, care se manifestă etc. în partea dreaptă a corpului sau a unui organ.

22. (d. suprafețe) neted.

23. (d. terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) aproape vertical; abrupt, escarpat, povârnit.

24. (d. viață) care este în conformitate cu normele moralei; etic, moral.

25. (fig; d. acțiuni ale omului sau d. noțiuni abstracte) care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; bun, cinstit, întemeiat, just.

26. (grm; înv) complement ~ = complement direct.

27. (în limbajul bisericesc) cuvios; (pex) auster.

28. (înv) devotat.

29. (înv) nevinovat.

30. (literă) care are tăietura verticală.


Drept 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. directus)

1. (bis., la plural) om lipsit de păcate, care a respectat în timpul vieții preceptele religiei creștine și care este acceptat de judecata lui Dumnezeu.

2. (d. oameni) a se duce în lumea celor ~pți = a muri.

3. ~ credincios = persoană care face parte din biserica creștină ortodoxă; persoană care se comportă ca un bun creștin.

4. a se odihni cu ~pții = a fi mort.


Drept 3

Parte de vorbire: adv.
Origine: (lat. directus)

1. în conformitate cu adevărul; adevărat, corect.

2. (cu nuanțe spațiale sau temporale) tocmai.

3. (d. acțiuni) în conformitate cu dreptatea; just.

4. (în legătură cu unele verbe de mișcare și urmat de determinări locale; indică direcția) în linie dreaptă; direct, (pop) oblu.

5. a spune ~ = a spune adevărul.

6. de-a ~ul = fără a se abate din drum.

7. (este) ~ că... = este adevărat că...


Drept-credincios

Parte de vorbire: s.
Origine: (compus)

1. (adesea substantivat) care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin.


Dreptaci

Parte de vorbire: s.
Origine: (drept + -aci)

1. (persoană) care se servește mai des și mai eficient de mâna dreaptă; (reg) dreptaș.


Dreptate

Parte de vorbire: s.
Origine: (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate)

1. principiu moral și juridic care cere se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.

2. cu (sau după) ~ = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil.

3. pe bună ~ = pe drept cuvânt, în mod întemeiat.

4. a face cuiva ~ = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare.

5. a avea ~ = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face.

6. a da (cuiva) ~ = a recunoaște ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just.

7. (pop.) judecată.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunţa la tron, la un drept.

2. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

3. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Abilita

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.

2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.


Abitaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habitation, lat. habitatio)

1. drept de folosinţă a unei case, proprietate a altcuiva.

2. (înv.) abitațiune.

3. (var.) habitație.


Abonament

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abonnement)

1. convenţie prin care, în schimbul unei taxe, se obţin unele servicii, dreptul la folosirea unui mijloc de transport, anumite publicaţii; înscris prin care se certifică această convenţie.


Absorbţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.

2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, datorită pierderii de energie.

3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.

4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.

5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.

6. absorbire.

7. extragere, aspirare.


Abstenţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstentionnisme)

1. abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.

2. doctrină care susține această atitudine.