Dictionar

confiserie

Parte de vorbire:  s.f. (franțuzism)  
Etimologie: (fr. confiserie)

1. local în care se fac, se consumă și se vând dulciuri (prăjituri, bomboane, înghețată et cetera); cofetărie.
 

tonetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. tonnelet)

1. stand mic pentru comerțul stradal, unde se vând cărți, răcoritoare, dulciuri etc.
 

tragacant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tragacantha)

1. s. m. plantă decorativă și furajeră din Asia, care produce o rășină asemănătoare cu cauciucul.
2. s. n. gumă, ca liant pentru pilule, tablete, dulciuri.
 

lemn-dulce

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce))

1. plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glycyrrhiza echinata); (reg.) plutitoare-dulce.
2. plantă erbacee, perenă, comună în sudul Europei și în Orient, ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor (Glycyrrhiza glabra); răculeț.
 

licăire

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (vb. licăi)

1. (Transilv.) hrănire a animalelor făcând un zgomot caracteristic; lipăire, (rar) licăit.
2. (prin ext.) hrănire a oamenilor cu poftă, cu lăcomie; (sorbire sau) lingere a ultimelor resturi ale unui aliment, făcând un zgomot caracteristic; (rar) licăit.
3. (reg.) stricare a poftei de mâncare prin consumarea unor dulciuri; (rar) licăit.
4. (reg.; despre frunze) fâșâire.
 

licăicios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (regional)  
Etimologie: (licăi + -icios)

1. (despre oameni) amator de dulciuri.
2. (var.) licăricios.