Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. durer, lat. durare)
1. a ţine, a se desfăşura un anumit timp.
2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amidure)
1. compus organic obţinut din amoniac, prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus., ucr. bandura)
1. instrument muzical ucrainean cu coarde ciupite, în formă ovală, şi cu o tastieră scurtă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biiodure)
1. sare cu două molecule de iod.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bordure)
1. fâşie aplicată pe marginea unui lucru; chenar.
2. margine răsfrântă a unui obiect dintr-un material mai rezistent; întăritură.
3. margine a trotuarului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. dura mater)
1. (anat.) meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge.
2. (var.) duramater.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. durable, lat. durabilis)
1. care ţine mult timp; trainic, rezistent.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abréaction)
1. (psihan.) reapariţie bruscă a unor tensiuni emoţionale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absence, lat. absentia)
1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenţă.
2. pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei.
3. (fig.) neatenţie, distracţie.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accélérateur)
1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.
4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adénome)
1. tumoare benignă a ţesutului glandural.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adénosclérose)
1. (med.) indurație a glandelor; întărire patologică a glandelor; scleroza unei glande.