dura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. durer, lat. durare)

1. a ține, a se desfășura un anumit timp.
2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil.

amidură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amidure)

1. compus organic obținut din amoniac, prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal.

bandură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus., ucr. bandura)

1. instrument muzical ucrainean cu coarde ciupite, în formă ovală, și cu o tastieră scurtă.

biiodură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biiodure)

1. sare cu două molecule de iod.

bordură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bordure)

1. fâșie aplicată pe marginea unui lucru; chenar.
2. margine răsfrântă a unui obiect dintr-un material mai rezistent; întăritură.
3. margine a trotuarului.

ciocofleandură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ciocoi + fleandură)

1. termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocoi.
2. om lipsit de demnitate; (pop.) cioclovină.

dura mater

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. dura mater)

1. (anat.) meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge.
2. (var.) duramater.

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.

absență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență.
2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței.
3. (fig.) neatenție, distracție.

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se mărește viteza, turația (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mișcări de desfășurare lentă.
4. instalație complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanță care mărește viteza unei reacții chimice; produs destinat a reduce durata de priză și de întărire a betonului.

acuzatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.

adenom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adénome)

1. tumoare benignă a țesutului glandural.

adenoscleroză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adénosclérose)

1. (med.) indurație a glandelor; întărire patologică a glandelor; scleroza unei glande.