Dictionar

duritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dureté, lat. duritas)

1. proprietate a corpurilor solide de a fi dure.
2. calitate a radiațiilor ionizante de a fi penentrante.
3. calitate a unei ape de a conține săruri de calciu și magneziu.
4. (fig.) asprime, severitate.
 

izoduritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isodureté)

1. curbă care unește totalitatea punctelor în care analiza chimică a apelor subterane indică aceeași duritate.
 

tărie; duritate

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT robur
2. FR force; dureté
3. EN strength; hardness
4. DE Kraft; Härte
5. RU силa; твёрдость
6. HU erőteljes, erősség; keménység
 

afectuozitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affectuosité)

1. atitudine afectuoasă; calitatea, însușirea de a fi afectuos.
2. manifestare de afecțiune.
3. (antonim) duritate.
 

calinerie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. câlinerie)

1. cuvinte, maniere, expresii dulci și tandre, rezervate în general copiilor; dezmierdare, alintare, alint.
2. (antonime) bruscare, bruschețe, duritate.
 

carboloy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. carboloy)

1. aliaj cu duritate mare, din carbură de wolfram și cobalt.
 

carbonitrura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. carbonitrurer)

1. a efectua o carbonitrurare (procedeu de cementare care permite oțelului să fie încălzit cu carbon și azot, pentru a-i conferi proprietăți precum duritatea, ductilitatea et cetera).
 

dedurizator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (deduriza + -tor)

1. aparat pentru dedurizat apa, care elimină din apă sărurile de calciu și de magneziu care dau apei duritate.
 

DURO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. duro-, cf. lat. durus „dur, tare”)

1. „duritate”.