Dictionar

Rezultate principale (Eleganță,):

Eleganţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élégance, lat. elegantia)

1. distincţie, graţie în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincţie în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor.

2. distincţie în limbaj, în stil.


Rezultate secundare (Eleganță,):

Ineleganţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inélégance)

1. lipsă de eleganţă în vorbire, în purtare; vorbă, comportare lipsită de fineţe, de tact.


Aticism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. atticisme, lat. atticismus)

1. formă specifică a dialectului atic; (prin ext.) formă sau construcție atică introdusă într-o altă limbă.

2. mulțimea calităților de gândire și expresie specifice marilor scriitori atici (eleganța, finețea, puritatea limbajului, proprietatea și vigoarea expresiei, precizia, simplitatea, concizia et cetera).

3. fineţe de gust, măsură, eleganţă, puritate de stil şi de limbă.

4. (antonim) beotism.


Caretă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. карета)

1. trăsură elegantă, cu patru roți, închisă; cupeu.

2. (var.) (reg.) carâtă.


Cottage

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. cottage)

1. casă de ţară mică şi elegantă, în Anglia.


Distincţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. distinction, lat. distinctio)

1. deosebire, diferenţă.

2. atitudine aleasă, fineţe în înfăţişare şi eleganţă în ţinută.

3. semn de deosebită preţuire (titlu, decoraţii etc.) ce se acordă cuiva.


Elegant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élégant, lat. elegans)

1. care prezintă, dovedeşte eleganţă.


Faeton 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phaéton)

1. trăsură elegantă, înaltă şi uşoară, deschisă, pe arcuri, cu o singură banchetă, trasă de un cal.

2. şaretă cu patru roţi şi cu capotă pentru scaunul din faţă.

3. autoturism asemănător cu o trăsură.