Dictionar

Rezultate secundare (Elegant,):

Elegant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élégant, lat. elegans)

1. care prezintă, dovedeşte eleganţă.


Eleganţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élégance, lat. elegantia)

1. distincţie, graţie în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincţie în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor.

2. distincţie în limbaj, în stil.


Aticism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. atticisme, lat. atticismus)

1. formă specifică a dialectului atic; (prin ext.) formă sau construcție atică introdusă într-o altă limbă.

2. mulțimea calităților de gândire și expresie specifice marilor scriitori atici (eleganța, finețea, puritatea limbajului, proprietatea și vigoarea expresiei, precizia, simplitatea, concizia et cetera).

3. fineţe de gust, măsură, eleganţă, puritate de stil şi de limbă.

4. (antonim) beotism.


Aulic 2, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aulique, lat. aulicus)

1. de curte; rafinat, elegant.

2. consiliu ~ = tribunal suprem în Imperiul Romano-German; consilier ~ - sfetnic la curtea Habsburgilor.


Bijuterie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bijouterie)

1. obiect de podoabă; giuvaer.

2. (fig.) lucru elegant şi de mare preţ.

3. magazin, atelier de bijuterii.


Caretă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. карета)

1. trăsură elegantă, cu patru roți, închisă; cupeu.

2. (var.) (reg.) carâtă.


Carosier, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. carrossier)

1. adj. (despre cai; şi s. m.) cu mersul elegant, pentru vehicule de lux.

2. s. m. fabricant, reparator de caroserii.


Cochet, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coquet)

1. care foloseşte tot felul de mijloace pentru a plăcea, a seduce; îmbrăcat cu gust, elegant, care doreşte placă, fie admirat.

2. (despre lucruri) drăguţ, îngrijit, graţios.