Dictionar

elogia

Parte de vorbire:  vb.tr.  
Etimologie: (fr. élogier, it. elogiare)

1. a aduce elogii; a vorbi bine despre calitățile sau meritele cuiva; a lăuda, a preamări.
 

autoelogia

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + elogia)

1. a se elogia pe sine însuși; a-și aduce singur elogii.
 

supraelogia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (supra1- + elogia)

1. a elogia în mod exagerat.
 

apologetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apologétique)

1. adj. care conține o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.
 

panegiric

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. panégyrique)

1. discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate.
2. elogiu, laudă.
3. tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare.
 

supraelogia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (supra1- + elogia)

1. a elogia în mod exagerat.
 

elogist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. élogiste)

1. persoană care aduce elogii.
2. autor de elogii; cel care scrie elogii literare.
3. (var.) elogiast.
 

preamări

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (preamări)

1. a prezenta ca având proprietăți deosebite; a ridica în slavă pe cineva sau ceva; a lăuda, a elogia, a slăvi, a glorifica, a preaslăvi.
2. (antonime) a defăima, a denigra.
 

panegiriza

Parte de vorbire:  vb. tr. (învechit)  
Etimologie: (grec. πανηγυρίζω)

1. a elogia pe cineva sau ceva (în mod excesiv); (înv.) a panegiri.