Rezultate principale (Elogiu,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. elogium, it. elogio)
1. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva.
Rezultate secundare (Elogiu,):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (auto- + elogiu)
1. elogiu adus propriei persoane; elogiu autopanegiric.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (auto- + elogiu)
1. elogiu adus propriei persoane; elogiu autopanegiric.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dithyrambe, lat. dithyrambus, gr. dityrambos)
1. (ant.) cântec în onoarea zeului Dionysos, executat cu prilejul sacrificării unei victime, menit să producă extazul colectiv cu ajutorul unor mişcări ritmice şi prin aclamaţii rituale.
2. poem liric pe un ton entuziast.
3. (fig.) elogiu exagerat adus cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. encomiaste)
1. cel care rosteşte elogiul cuiva; panegirist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. enkomion, discurs)
1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică şi solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva.
2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)
1. (ant.) inscripţie funerară în care se făcea elogiul celui decedat.
2. placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripţie.
3. poezioară compusă cu ocazia morţii cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. madrigal, it. madrigale)
1. poezie lirică scurtă de natură galantă, care face elogiul unei femei.
2. scurtă compoziţie muzicală vocală cu caracter idilic şi foarte delicat.