Dictionar

elucubra

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (cf. fr. fr élucubrer)

1. (ieșit din uz) a elabora o lucrare cu multă trudă.
2. (ironic) a spune enormități; a face raționamente extravagante.
 

elucubrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élucubrant)

1. care prezintă reflecții derezonabile și extravagante; aberant, absurd.
 

elucubrare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. elucubra)

1. (ieșit din uz) elaborare cu multă trudă a unei opere; elucubrat, elucubrație.
2. (ironic) spunere a unor enormități; elucubrat, elucubrație.
 

elucubrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (vb. elucubra)

1. I. (ieșit din uz) elaborat cu multă trudă.
2. (ironic) care conține enormități.
3. II. elucubrare.
 

elucubrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. élucubration, lat. elucubratio)

1. lucrare compusă cu multă osteneală și răbdare, lucrând ziua și noaptea; elaborare cu multă trudă a unei opere; elucubrat, elucubrare.
2. expunere haotică; divagație.
3. (ironic) spunere a unor enormități; elucubrat, elucubrare.
4. (depr.) combinație, lucrare haotică și greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberație.
 

elucubrativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. élucubratif)

1. referitor la elucubrație; (care ține) de elucubrație.
 

elucubrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. élucubration, lat. elucubratio)

1. lucrare compusă cu multă osteneală și răbdare, lucrând ziua și noaptea; elaborare cu multă trudă a unei opere; elucubrat, elucubrare.
2. expunere haotică; divagație.
3. (ironic) spunere a unor enormități; elucubrat, elucubrare.
4. (depr.) combinație, lucrare haotică și greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberație.
 

fantasmagorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantasmagorie)

1. succesiune de imagini vizuale bizare, neverosimile, proprii unei imaginații tulburate; vedenie.
2. efecte artistice prin mijloace extraordinare, înșelătoare.
3. idee bizară; aberație, elucubrație.
 

elucubrare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. elucubra)

1. (ieșit din uz) elaborare cu multă trudă a unei opere; elucubrat, elucubrație.
2. (ironic) spunere a unor enormități; elucubrat, elucubrație.
 

elucubrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (vb. elucubra)

1. I. (ieșit din uz) elaborat cu multă trudă.
2. (ironic) care conține enormități.
3. II. elucubrare.
 

elucubrativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. élucubratif)

1. referitor la elucubrație; (care ține) de elucubrație.