Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. émérite, lat. emeritus)
1. care cunoaște foarte bine o anumită știință sau disciplină; competent.
2. care are multe merite într-o activitate; eminent.
3. artist (maestru, profesor, medic etc.) ~ = titlu onorific conferit persoanelor care s-au distins în mod deosebit în artă, știință, învățământ etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. favoritisme)
1. acordare de favoruri, de avantaje nemeritate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kamikaze)
1. s. m. inv. pilot (japonez) care se sacrifică într-o acțiune de luptă.
2. (p. ext.) persoană temerară.
3. s. n. avion de luptă al marinei japoneze încărcat cu exploziv, pilotat de un kamikaze, care se arunca asupra țintei.
4. (fig.) sinucigaș.
5. (adj.) de o temeritate sinucigașă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panégyrique)
1. discurs la vechii greci şi la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintaşilor sau se aduceau laude unui oraş, unei persoane însemnate.
3. tămâiere, laudă exagerată şi nemeritată, linguşitoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. transience)
1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate.
2. devenire continuă a realităţii, care impune o permanentă modificare a relaţiilor omului cu realitatea înconjurătoare, o adaptare a acestor relaţii şi a omului la noile condiţii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. cuteza)
1. faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vremelnic + -ie)
1. însușire a ceea ce este vremelnic, faptul de a fi trecător; situație vremelnică; efemeritate.