Dictionar

Emotiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. émotif, it. emotivo)

1. adj. referitor la emoţie sau la afectivitate; afectiv, emoţional.

2. adj., s. m. f. (om) care se emoţionează uşor; impresionabil.


Emotivism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émotivisme)

1. şcoală etică neopozitivistă care consideră fundamentul noţiunilor şi al judecăţilor morale este pur emotiv, exprimând doar intenţiile şi dorinţele celui care le enunţă.


Emotivitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émotivité)

1. însuşirea de a fi emotiv; gradul de reactivitate a cuiva la factorii emotivi.

2. reacţie emotivă exagerată.


Absenteism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.

2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.

3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.

4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.


Afectivitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affectivité)

1. ansamblu al proceselor afective.

2. comportare emotivă; sensibilitate sufletească.


Anxios, -oasă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. anxieux)

1. (cel) care suferă de anxietate, care simte anxietate.

2. (persoană) care își face griji (sau temeri) nemotivate; (om) neliniștit, îngrijorat.


Astenofobie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. asthenophobia)

1. teamă excesivă şi nemotivată de oboseală; frică morbidă de oboseală.


Dextrafobie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (dextr/o/- + -fobie)

1. teamă patologică, nemotivată, faţă de orice obiect amplasat în dreapta bolnavului.


Emotivism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émotivisme)

1. şcoală etică neopozitivistă care consideră fundamentul noţiunilor şi al judecăţilor morale este pur emotiv, exprimând doar intenţiile şi dorinţele celui care le enunţă.