Dictionar

ermetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hérmétique)

1. care astupă, etanşează perfect.
2. (fig.) greu de înţeles, obscur, impenetrabil.
3. referitor la alchimie.
4. ezoteric.
 

ermeticamente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (it. ermeticamente)

1. în mod ermetic; într-o manieră care să prevină orice schimb cu mediul înconjurător; etanș.
 

autoclavă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autoclave)

1. recipient metalic închis ermetic, în care au loc procese fizice şi chimice sub presiune (la o temperatură ridicată).
2. capac care închide ermetic un recipient, închis prin presiunea din interior.
 

canistră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kanister)

1. bidon cu închidere ermetică la transportul şi păstrarea benzinei, vinului, laptelui etc.
 

capsula

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. capsuler)

1. a închide ermetic sau a astupa cu o capsulă.
2. a astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală et cetera cu o capsulă; a încapsula.
3. (antonim) a decapsula.
 

depresuriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dépressuriser)

1. tr. a egaliza presiunea dintr-un spaţiu ermetic cu cea exterioară.
2. refl. a pierde presiunea prestabilită.
 

ermetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hermétisme)

1. caracterul a ceea ce este ermetic (2).
2. direcţie estetică (după primul război mondial) care cultiva deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, cifrat, adesea ininteligibil.
3. ansamblul doctrinelor ezoterice ale alchimiştilor.
 

ermetiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. hermétiser)

1. a da un caracter ermetic (2).