eronat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. erroné)

1. care conține erori; care este inexact, greșit.
2. (antonime) adevărat, corect.

incorect; eronat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT falsus; erroneus; non correctus
2. FR faux; fausse; incorrect; erroné
3. EN wrong; incorrect; erroneous
4. DE falsch; unrichtig; irrig
5. RU непрaвильный; ошибочный
6. HU helytelen; hibás

anacronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anachronique)

1. care conține un anacronism; fals sau eronat în raport cu cronologia.
2. care reflectă o epocă trecută, care este nepotrivit cu obiceiurile sau ideile actuale.
3. (antonim) modern.

antropologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropologique)

1. referitor la antropologie.
2. școală ~ă = a) școală întemeiată de Lombroso, care concepea infracțiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susține în mod eronat că viața socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.

licență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. licence, lat. licentia)

1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută.
2. lucrare de ~ = lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare.
3. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa.
4. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri.
5. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.
6. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat.
7. ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice.

nominalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. nominalisme)

1. curent în filozofia medievală care susținea că numai lucrurile individuale sunt reale, noțiunile generale fiind doar simple nume și neexistând independent de ele.
2. teorie burgheză care susține în mod eronat că banii nu sunt o marfă, nu au valoare intrinsecă, ci doar una convențională, nominală.

ovism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ovisme)

1. concepție biologică eronată care consideră că oul este purtătorul caracterelor viitorului organism.

paragnozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paragnosie)

1. recunoaștere eronată a obiectelor, datorită unei leziuni a lobilor occipitali.