Dictionar

Rezultate secundare (Esenţial,):

Esenţial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. essentiel, lat. essentialis)

1. care ţine de esenţa unui lucru, referitor la esenţă: fundamental, principal.


Esenţialism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. essentialisme)

1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.

2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.

3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.


Esenţialitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. essentialité)

1. natura internă, profundă, permanentă a lucrurilor.

2. caracterul, starea unui lucru concret sau abstract care îl face esențial.

3. caracterul esențial al unui lucru; esență.


Esenţializa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (esenţial + -iza)

1. a desprinde, a degaja esenţa (din obiecte şi fenomene).


Esențialmente

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. essenzialmente, fr. essentiellement)

1. prin esență, într-un mod intrinsec, mai presus de orice.

2. (var. înv.) esențialemente, esențialminte.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Accesoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.

2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.


Accidental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accidentel)

1. întâmplător, fortuit.

2. secundar, neesenţial.

3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).


Aclorhidrie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. achlorhydrie)

1. (med.) stare în care nivelul de acid clorhidric din lichidul gastric (esențial pentru digestie) este absent; anaclorhidrie.


Adecvat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adéquat, lat. adaequatus)

1. potrivit, corespunzător.

2. (fil.) care reflectă corect însuşirile esenţiale ale unui obiect sau fenomen.