Dictionar

Rezultate secundare (Evident,):

Evident, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. évident, lat. videns)

1. (şi adv.) vădit, neîndoielnic, clar, limpede.


Evident; vădit; frapant; manifest; distinct

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT manifestus; argutus; distinctus

2. FR distinct; franc; franche; flagrant; évident; manifeste

3. EN distinct; marked; manifest; evident; apparent

4. DE deutlich; ersichtlich; augenfällig; offenkundig; offenbar; evident

5. RU явственный; явный; отчетливый; четкий; видимый

6. HU nyilvánvaló; kétségtelen; feltűnő, találó, frappáns; különböző, megkülönböztető


Evidenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)

1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident.

2. a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia.

3. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc.


Evidenţia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (evidenţă + -ia)

1. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca.

2. tr. a sublinia, a pune în evidenţă.

3. a recunoaşte oficial meritele în muncă ale cuiva.


Evidenţiat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (evidenţia)

1. (cel) care s-a remarcat (în muncă); căruia i s-au recunoscut oficial meritele.


Neaparent; neevident

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT inconspicuus; non significans

2. FR peu évident; peu apparent

3. EN inconspicuous; of mean appearance

4. DE unansehnlich; unmerklich; nicht auffallend; unauffällig; unbedeutend

5. RU незaметный; неявный

6. HU jelentéktelen, nem szembetűnő, alig látható


Abalienare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.


Abstrus, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)

1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.

2. (var.) (înv.) abstruz.

3. (antonime) clar, evident.


Accentua

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accentuer)

1. tr. a scoate în evidenţă prin accent.

2. (fig.) a reliefa, a sublinia.

3. refl. (fig.) a se mări, a creşte treptat.


Accentuaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.

2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.

3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.


Afirma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affirmer, lat. affirmare)

1. tr. a susţine, a declara categoric, ferm.

2. refl. a se evidenţia, a se face remarcat prin ceva.


Alfabetar

Parte de vorbire: s.
Origine: (alfabet + -ar)

1. set cu literele alfabetului decupat pentru predarea scris-cititului.

2. instrument de evidenţă care indică litera la care au fost arhivate unele documente.