evitare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (evita)

1. acțiunea de a evita.
2. poziția pe care o ia o navă aflată la ancoră sub acțiunea vântului și a curenților; evitaj.
3. manevră întreprinsă de o navă pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă.

ablastie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablastie)

1. (biol.) nedezvoltare sau dispariție completă a unui organ.
2. (chir.) măsuri de evitare a contaminării plăgii cu celule tumorale.

barieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barrière)

1. loc de intrare într-un oraș unde, în trecut, se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vânzare.
2. bară mobilă pentru a închide temporar trecerea peste o cale ferată sau șosea; (p. ext.) loc de întretăiere a unei căi ferate cu o șosea.
3. element constructiv sau dispozitiv pentru evitarea ori reglementarea schimbului de umiditate, căldură etc.
4. linie de plecare (la cursele de cai); start.
5. stare marcând limitele posibilităților fizice sau psihologice (ale unui sportiv).

brahilogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brachylogie)

1. elipsă constând în evitarea repetării unui element al frazei, exprimat anterior; brevilocvență.

concilia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concilier, lat. conciliare)

1. a soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord.
2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților.

desensibiliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désensibiliser)

1. a reduce sau a înlătura sensibilitatea organismului față de un agent sensibilizant.
2. a introduce în organism săruri imune pentru evitarea tulburărilor de tip anafilactic.
3. a micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice prin tratarea ei, înainte de developare, cu un desensibilizator.

epicurism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicurisme)

1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.
2. școală epicuriană.
3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.