Rezultate secundare (Exaltare,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délire, lat. delirium)
1. tulburare patologică a conştiinţei, manifestată prin aiurări, halucinaţii etc.
2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. délirant)
1. I. care este în stare de delir, ca de delir.
2. care delirează, care trăiește în afara realității.
3. (med.) care este însoțit de delir, care are caracteristicile delirului.
4. (fig.) care vădește o pasiune foarte puternică; cu o exaltare de delir; exaltat, frenetic.
5. II. bolnav care delirează.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. enkomion, discurs)
1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică şi solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva.
2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. enthousiasme, gr. enthousiasmos)
1. însufleţire puternică, avânt, înflăcărare; exaltare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éréthisme, gr. erethismos)
1. excitaţie a sistemului nervos senzitiv.
2. ~ cardiac = stare de hiperexcitabilitate cardiacă, la tineri, care se manifestă prin puls rapid şi neregulat.
3. (fig.) exaltare violentă a unei pasiuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exaltation, lat. exaltatio)
1. exaltare.