Rezultate principale (Examina,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. examiner, lat. examinare)
1. a observa, a cerceta, a privi atent ceva.
2. a cerceta starea sănătăţii cuiva.
3. a supune la un examen (un elev, un student).
Rezultate secundare (Examina,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + examina)
1. refl. a-şi controla propriile cunoştinţe.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. examinateur)
1. I. care examinează, care supune pe cineva unui examen.
2. II. cel care examinează, care observă cu atenție.
3. (la un examen) cel care judecă nivelul de cunoștințe al cuiva.
4. (antonime) examinat, candidat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réexaminer)
1. a examina din nou pe cineva.
2. a cerceta, a studia, a lua din nou în discuţie (o problemă).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abdominoscope)
1. instrument în abdominoscopie pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abdominoscopie)
1. (med.) examinare internă a abdomenului prin laparotomie sau pe cale endoscopică; peritoneoscopie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. aerocystoscopy)
1. examinare a vezicii urinare prin introducerea de aer, cu aerocistoscopul, pentru distensia organului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. analyser)
1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente.
2. a identifica compoziţia unei substanţe.
3. a examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate.
4. a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analysable)
1. care poate fi analizat; care poate fi studiat sau examinat în detaliu.
2. (antonime) inanalizabil, neanalizabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)
1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.
2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.
5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.
6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.