Dictionar

excelent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excellent, lat. excellens)

1. foarte bun, excepţional, admirabil, minunat, extrem de valoros.
 

excelenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excellence, lat. excellentia)

1. titlu care se dă în unele ţări demnitarilor (şefi de state, ambasadori, miniştri) şi (la catolici) episcopilor.
2. înalt grad de perfecţiune; calitatea de a fi excelent.
3. prin ~ = în mod deosebit.
 

excelentissim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excellentissime)

1. excelent în cel mai înalt grad.
 

bravissimo

Parte de vorbire:  interj.  
Etimologie: (it. bravissimo)

1. superlativ al lui bravo; exclamație folosită pentru a exprima o aprobare, o laudă, o apreciere superlativă; excelent, foarte bine, extraordinar.
2. (var.) bravisimo.
 

bravo

Parte de vorbire:  interj.  
Etimologie: (fr., it. bravo)

1. exclamație (însoțită de aplauze frenetice) care marchează satisfacția, aprobarea, chiar entuziasmul; excelent, foarte bine, minunat.
2. (var.) (pop.) brava, (înv.) bravos.
 

eminamente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. éminemment)

1. în cel mai înalt grad, prin excelenţă, cu deosebire.
 

eminent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éminent, lat. eminens, dominant)

1. care se distinge prin calităţi deosebite; remarcabil, excelent, excepţional.
 

excelentissim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excellentissime)

1. excelent în cel mai înalt grad.
 

excelenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excellence, lat. excellentia)

1. titlu care se dă în unele ţări demnitarilor (şefi de state, ambasadori, miniştri) şi (la catolici) episcopilor.
2. înalt grad de perfecţiune; calitatea de a fi excelent.
3. prin ~ = în mod deosebit.