Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exceptionnel)
1. care este, face, constituie o excepţie.
2. care iese din comun; deosebit.
3. foarte bun, extraordinar, minunat, excelent.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (excepțional + -itate)
1. starea a ceea ce este excepțional; caracter excepțional.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avantage)
2. situaţie mai bună, favorabilă.
3. ~ reciproc = principiu de bază în relaţiile internaţionale potrivit căruia raporturile dintre state trebuie să se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)naţionale, să favorizeze dezvoltarea acestora.
4. superioritate (de situaţie, de poziţie etc.).
5. (tenis) punct marcat de unul dintre jucători când aceştia se află fiecare la 40 de puncte.
6. drept excepţional; privilegiu, favoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. boom)
1. prosperitate rapidă a activităţii economice.
2. avânt.
4. revenire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. ciclopico)
1. de ciclop, caracteristic ciclopilor; (fig.) uriaş, gigantic; (înv.) ciclopean.
2. (despre construcţii miceniene) construit din blocuri mari de piatră brută sau sumar cioplită; (prin ext.) de dimensiuni excepționale.
3. (hiperbolic) care necesită un efort excepțional, supraomenesc.
4. (med.) anoftalmie ~ă = monstruozitate congenitală caracterizată prin unirea ochilor și a orbitelor, rudimentar dezvoltate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quartolet)
1. (muz.) diviziune excepțională a timpului, formată din patru note de durată egală, și a cărei funcție este de a înlocui două duolete consecutive.
2. (var.) cvartolet.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. dérogation)
1. acțiunea de a deroga și rezultatul ei; derogare.
2. abatere excepțională de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale.
3. (var.) derogație.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. éminent, lat. eminens, dominant)
1. care se distinge prin calităţi deosebite; remarcabil, excelent, excepţional.