Rezultate secundare (Executor,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exécuteur, lat. exsecutor)
1. executant.
2. ~ (jur.; s. m. f.) ~ testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; ~ judecătoresc = funcţionar care îndeplineşte acte de procedură şi execută hotărâri judecătoreşti.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exécutoire, lat. exsecutorius)
1. (jur.) care trebuie executat.
2. formulă ~ie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti; titlu ~ = act investit cu formulă executorie.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. alguazil, sp. alguacil)
1. (în trecut, în Spania) agent de poliţie care îndeplinea în același timp funcțiile de executor judecătoresc, sergent orășenesc și jandarm.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exécutant)
1. (cel) care execută ceva; executor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exécutoire, lat. exsecutorius)
1. (jur.) care trebuie executat.
2. formulă ~ie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti; titlu ~ = act investit cu formulă executorie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. promulguer, lat. promulgare)
1. a da caracter executoriu prin publicarea în organul oficial al statului a unui proiect de lege adoptat de forul legislativ.