Dictionar

executor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exécuteur, lat. exsecutor)

1. executant.
2. ~ (jur.; s. m. f.) ~ testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; ~ judecătoresc = funcționar care îndeplinește acte de procedură și execută hotărâri judecătorești.
 

executoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exécutoire, lat. exsecutorius)

1. (jur.) care trebuie executat.
2. formulă ~ie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu ~ = act investit cu formulă executorie.
 

alguazil

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alguazil, sp. alguacil)

1. (în trecut, în Spania) agent de poliție care îndeplinea în același timp funcțiile de executor judecătoresc, sergent orășenesc și jandarm.
 

executant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exécutant)

1. (cel) care execută ceva; executor.
 

executoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exécutoire, lat. exsecutorius)

1. (jur.) care trebuie executat.
2. formulă ~ie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu ~ = act investit cu formulă executorie.
 

promulga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. promulguer, lat. promulgare)

1. a da caracter executoriu prin publicarea în organul oficial al statului a unui proiect de lege adoptat de forul legislativ.